amilia lui cere acum despagubiri uriase. Compania nu a comentat deloc acest caz.
Cory Terry, un tata de 33 de ani, din Brooklyn, a murit in timp ce juca baschet, imediat dupa ce a baut energizantul bogat in cafeina. Rudele lui dau vina pentru aceasta tragedie pe cel mai mare producator de energizante din lume, relateaza New York Daily News, citat de stirileprotv.ro.
Procesul prin care familia cere despagubiri in valoare de 85 de milioane de dolari va fi inaintat instantei luni, 28 octombrie 2013, si, din cate se pare, este pentru prima data cand compania Red Bull este invinuita pentru moartea unei persoane.
"Energizantul contine stimulente care il fac diferit de o cana de cafea, iar acestea sunt mult mai periculoase decat Red Bull lasa sa se inteleaga”, afirma avocatul Ilya Novofastovsky.
Red Bull nu a comentat in niciun fel acest caz. Insa un purtator de cuvant al companiei spune ca aceasta a vandut mai mult de 35 de miliarde de doze, in 165 de tari, in 25 de ani, pentru ca “autoritatile din domeniul sanatatii din intreaga lume au decis ca energizantul Red Bull poate fi consumat fara riscuri”.
Cory Terry era muncitor in constructii, cu o sanatate de fier, nefumator, dar consumator avid de Red Bull, dupa cum spune bunica lui. El a murit pe 8 noiembrie 2011, pe un teren de baschet al unei scoli. Dupa 45 de minute de joc, a baut o doza si a devenit imediat foarte palid si a lesinat. A murit in scurt timp, iar legistii au stabilit ca inima lui pur si simplu s-a oprit.
In raportul medico-legal este precizat faptul ca barbatul a consumat Red Bull chiar inainte de a muri.